noi vrem în america, americanii vor în europa

american dream-ul ăsta de s-a tot vorbit în filme până acum 4-5 ani (pesemne că ați observat că în filmele din ziua de azi nu prea se mai folosește ideea de 'american dream') ne-a înnebunit pe toți. vrem și noi să fim acolo unde, chiar Henry Miller spune că 'îți pun petarde la cur ca să-ți dea elan și curaj', că e locul unde 'te poți gândi că într-o zi poți ajunge președintele acestei țări'. vorbim de america, de țara tuturor posibilităților.
dar țara tuturor posibilităților poate fi la fel de ușor și românia.
în timp ce mulți dintre noi vor să plece dracului mai repede din românia sau chiar de pe continentul ăsta, sunt din ce în ce mai mulți americani care doresc să-și părăsească țara și să vină în europa. e de înțeles, acei câini care mergeau cu covrigi în coadă până mai acum câțiva ani, au fost prinși de hingheri.
așa că, întrebarea e, merită să te duci până la mama dracului în america, departe de familie și prieteni ca să tragi la jug?
eu zic așa, dacă ești isteț, descurcăreț și vrei să faci bani, îi poți face și în românia.

Anca Duma. sau cum să-ți începi ziua zâmbind

eu nu știu cine e Anca Duma. nu o cunosc personal, nu știu ce îi place și ce nu. ba nu, mint, de fapt știu că-i place să zâmbească. știu că-i place să-și înceapă fiecare zi cu zâmbetul pe buze. îmi place de Anca din punctul ăsta de vedere. îmi place de atitudinea ei de fapt. îmi place că se implică în acțiuni caritabile și că-i place voluntariatul. după cum am mai spus-o, nu o cunosc personal și nici nu cred că e nevoie. este în lista de prieteni de pe facebook și ieri, printre toate postările care mai de care mai neinteresante, am dat peste o postare de-a ei cu apariția ei la tv în care vorbește despre zâmbet și despre voluntariat (merită urmărit).
În fiecare zi, ea urează bună dimineața întregii liste de prieteni. vrea să pună zâmbetul pe buzele noastre. mulțumim Anca pentru asta, îți mulțumesc eu în numele celor care nu au făcut-o încă.

ps: pentru mai multe motive de a zâmbi, puteți vizita blogul Ancăi: www.ancaduma.ro

ce generație de căcat!

cred că e o frază foarte des folosită. dar nu numai de generația noastră. ai uitat ce se plângeau babele și moșii prin autobuze sau tramvaie când tu stăteai pe scaun și veneau exagerat de aproape de tine, își țineau sacoșa plină de cumpărături în mâna cu care se țineau de bară tocmai pentru a te putea lovi cu ea ori de câte ori autobuzul/tramvaiul punea o frână? dacă toată strategia asta nu dădea roade apelau la 'the big guns' și anume: începeau o discuție așa din senin, un monolog, în care se plângeau de generațiile astea de nesimțiți care nu se ridică de pe scaun (deși erau scaune libere la mijlocul autobuzului) ca să poată sta ea, o hoașcă vopsită mov în cap, plină de zorzonele strălucitoare și stropită cu parfum ieftin care uneori era acoperit de varza murată ce se afla în sacoșa de cumpărături. anyway, ei se plângeau de noi la fel cum s-au plâns și generațiile anterioare de ei, la fel cum și noi ne plângem de generațiile actuale. un neam de plângăcioși. ne plângem ca niște proști ce suntem, ca niște ofticoși ce suntem. 'vai! uită-te la puștiul ăla de 12 ani, are iphone 4! morții mă-sii de borac'. și-i bagi o înjurătură d-asta pe gât și mergi mai departe înghițind în sec. da, puștiul ăla are iphone 4 la 12 ani cum și cei de acum câțiva ani aveau telefon în clasa a II-a. pe vremea când tu aveai calculator de la 14 ani, copii mai mari decât tine te înjurau printre dinți că tu ai avut pc de la 14 ani și ei nu. în timp ce ție ți-au luat bicicletă și te-au învățat să mergi pe ea de la 5-6-7 ani, pe cei din generațiile anterioare îi oftică chestia asta pentru că ei au primit o bicicletă mult mai târziu, ba mai mult, unii nu știu nici acum să meargă pe bicicletă.
mă ofticați că vă ofticați atât de mult. astea sunt vremurile, tehnologia avansează și dorințele la fel. în timp ce pe tine te amuzau niște amărâte de piese lego, pe copilul tău n-o să-l miște deloc acele piese lego.
te provoc să te plimbi de acum cu un walkman și cu o geantă plină de casete cu melodiile tale preferate. sau ți-ar plăcea să te cari după tine cu un aparat de fotografiat din ăla greoi și nu cine știe ce calitate + walkman + casete cu muzică + telefon + mai știu eu ce? nu, răspund eu pentru tine și zic că nu ți-ar plăcea. am vrut să avansăm, ei bine tehnologia avansează. embrace it dracului, că tot vă dați open-minded majoritatea. cum știi tu să folosești un android la fel de repede poate și un țânc să învețe și poate chiar mai bine și mai repede.
sper că înțelegi ce am vrut să scriu în postul ăsta și nu mi-am bătut buricul degetelor degeaba!

libera exprimare, artă sau prosteală?

aseară înainte să mă bag la somn, am intrat pe facebook. mare mi-a fost mirarea când am văzut poza asta postată de o domnișoară. nu am rezistat. este vorba despre o fată care postează o poză cu o tipă care fumează artistic din țigara ei fiind în nurii goi.
am fost puțin contrariat dar pe urmă m-am calmat văzând partea plină a paharului. pe de-o parte mi se pare deplasat ca o tipă să posteze o astfel de poză dar dacă aș gândi doar așa aș avea o gândire îmbătrânită. artă, neartă, nuditate, nenuditate, nu prea mai conteză. toată faza mi s-a părut deplasată și puțin exagerată dar fie.
ce mi s-a părut totuși pozitiv în toată treaba asta a fost libera exprimare, cel puțin în mediul online. mă bucur că am ajuns în stadiul ăla în care ne putem exprima cum vrem și cum credem noi de cuviință. e armă cu două tăișuri treaba asta dar nu suntem în basme ca să fie totul bine.
dacă eu postam poza aia era pornografie, dacă postează ea este artă.
sau este altă prosteală în căutare de like-uri? am început să dau unfriend la toți care o ard inteligent pe facebook status cu citate luate din cărți sau filme. pune niște ghilimele și e cu totul altceva.

o plimbare cu pegy

pegy & seli

pegy e cea mai nouă domnișoară din viața mea. pegy e roșcată, e foarte tânără dar de modă veche. pegy m-a cucerit de la prima noastră întâlnire, cred că a fost dragoste la prima vedere. am avut norocul să mai ies cu o domnișoară asemănătoare pe vremea când eram în state și sunt extrem de bucuros că mi-am ascultat instinctul și am cumpărat-o pe pegy. stați linistiți, nu am ajuns să cumpăr femei. dar despre pegy nu pot vorbi ca despre o bicicletă oarecare pentru că este mult mai mult decât atât. șaua ei mă face să mă simt în largul meu, coarnele sunt ca două mânuțe gingașe cărora nu ai vrea să le mai dai drumul. mersul ei este galant, grațios și întoarce privirile tuturor. când stau la semafor toți ochii sunt pe ea, când merg pe stradă mă claxonează lumea ca să-mi complimenteze partenera. offf pegy dragă, dacă ai ști ce bucuros sunt că te-am cunoscut...
sâmbătă am fost la plimbare cu ea. din crângași până în domnești am făcut cam o oră și ceva. a fost senzațional. pentru mine drumul până în domnești a fost cum e pentru un șofer o plimbare până la brașov cu serpentine și toate cele.
eu am învățat să merg pe bicicletă pe un pegas și de vineri de când mi-am luat-o, am auzit deja 4 persoane spunându-mi același lucru: "când eram mic/ă, tata mi-a cumpărat un pegas și m-a învățat să merg pe bicicletă, ce vremuri...".
pegasul s-a rebranduit (site și facebook), revine în forță și acum poți și tu la rândul tău să-ți înveți copilul sau nepoțelul/nepoțica să meargă pe bicicletă folosind căluțul înaripat.

cel mai prost din curtea facebook-ului?

real life / facebook life

cam așa ar trebui să mă simt după ce urmăresc postările unora dintre voi. s-a umplut facebook-ul de oameni spirituali, de oameni înțelepți, de oameni cu experiență de viață și trecuți deja la cei 20 și ceva de ani ai lor prin toate rahaturile pe care viața asta ți le poate oferi.
fete care știu ce e aia fericirea, azi sunt mega fericite, maine se plâng că 'e viața greu'. fete care se plâng că se simt singure dar tot ele se plâng că sunt asaltate de propuneri...
ce a facut facebook-ul ăsta din noi toți? poate nu am dreptate pentru că eu nu sunt așa deștept cum sunteți mulți dintre voi, dar voi face o încercare: pe facebook încercăm să le arătăm tuturor ceva ceea ce noi nu suntem, să le arătăm poate ce am vrea să fim. nu toți facem asta, la un moment dat fără să vreau, o făceam și eu.
de curând mi-a revenit plăcerea de a citi. dacă citesc nu înseamnă că-s deștept. e valabil și pentru voi ceilalți. unii citesc o carte și deja se cred mai ceva ca patapievici.
eu nu am atins nivelul ăla de inteligență și spiritualitate încât să știu ce e aia fericire. poate clipele de fericire pe care le-am trăit până acum au fost doar un preview la ce e de fapt fericirea. sau poate că fericirea adevărată am trăit-o atunci când n-aveam dinți în gură, nu puteam vorbi și mă țineau ai mei în brațe. poate că nu puteam vorbi atunci tocmai pentru a nu divulga secretul fericirii adulților care l-au uitat. eh dar ce știu eu? eu nu-s la fel de isteț ca voi...